Saptamana 26 de sarcina (dezvoltarea sarcinii pe saptamani)

Pana in saptamana 26 de sarcina, fatul cantareste aproximativ 900 g si masoara in jur de 36 cm

Aceasta saptamana marcheaza inceputul unui alt puseu de crestere care va implica o crestere a cantitatii de grasime corporala, precum si o dezvoltare intensiva a creierului, a sistemului nervos si senzoriala. Dezvoltarea senzoriala continua pe tot parcursul acestei saptamani, iar ochii, care anterior se dezvoltau sub pleoapele inchise, incep acum sa se deschida, ceea ce face ca raspunsul fatului la lumina sa fie mai puternic. Bebelusul poate percepe lumina care straluceste prin peretele abdominal. Nervul optic al bebelusului devine din ce in ce mai matur. 

Acelasi lucru este valabil si pentru raspunsul la sunete, deoarece reteaua neuronala care coreleaza functia cerebrala cu urechea este acum completa.

Coloana vertebrala a fatului devine din ce in ce mai puternica si, prin urmare, poate sustine mai bine corpul bebelusului in crestere.

Bebelusul devine mai mare, iar spatiul din uter se micsoreaza. Totusi, fatul inca se misca mult in aceasta perioada. In timpul fazelor de veghe, bebelusul se intinde, se joaca cu cordonul ombilical si exploreaza mediul intern si propriul corp cu mainile.

Cortexul cerebral este acum impartit in diferite straturi. Mai tarziu in viata, aceasta zona exterioara a creierului este responsabila pentru procesarea perceptiilor senzoriale, a vorbirii, a gandirii complexe si a multor altor procese. La fat, multe sarcini sunt inca indeplinite de alte zone ale creierului, dar cortexul cerebral devine din ce in ce mai important.

Narile bebelusului se deschid in aceasta faza a sarcinii. Acest lucru ii permite bebelusului sa inspire si sa expire. Inca nu respira inca aer dar, inspira si expira lichid amniotic si, prin urmare, isi antreneaza muschii respiratori. Plamanii sunt umpluti cu lichid pe tot parcursul sarcinii. Acesta este descompus treptat doar cu putin timp inainte de nastere. Ultima cantitate de lichid ramas este apoi eliminat prin tuse imediat dupa nastere, astfel incat bebelusul sa poata respira aer pentru prima data.

Comparativ cu celelalte organe, plamanii sunt inca foarte imaturi. Cu toate acestea, se dezvolta si, in aceasta perioada, se formeaza precursori ai alveolelor pulmonare. In jurul lor se dezvolta o retea fina de vase de sange minuscule numite capilare. In acelasi timp, se produce surfactant. Acest lucru este important dupa nastere, deoarece previne colapsul alveolelor si, prin urmare, face posibila respiratia. Cu toate acestea, cantitatea de surfactant produsa este inca foarte mica.

In saptamana 26 de sarcina, sansa de supravietuire a unui bebelus nascut prematur este de aproximativ 85%, cu conditia sa se acorde ingrijiri medicale intensive dupa nastere. 

 

Bibliografie

26th week of pregnancy, Notdienst Hebamme official website
Week 26 of pregnancy (Days 182-188), HCA Healtcare UK official website
Month 6, Charlotte Lozier Institute official website

Autor: Farmacist Marza Andreea Simona


Pagina actualizata la data de: 28-08-2026

Produse din categoria Saptamana 26 de sarcina

Non-farma (8)
Abonare la newsletter Farmacia Tei

Vezi Politica de confidentialitate date personale